marți, 23 aprilie 2013

Descrierea subiectivă

Clasa a VII-a, manualul Humanitas
Ex. 1 / pag. 144
Ce tip de descriere (obiectivă sau subiectivă) apare în versurile date? Argumentaţi!

Nimica n-are ca pădurea mai multe farmece s-atragă
Un suflet ce iubește taina frunzișelor cu umbră dragă
Și nicăieri nu poți mai bine de lumea-ntreagă să te pierzi
Decât pe-ngustele potece sub bolțile cu frunze verzi.


Frumos e muntele ce-nalță spre ceruri fruntea lui semeață,
Frumos e câmpul ce se-ntinde ca și o mare de verdeață,
Frumoasă, marea liniștită sau cu talazul răzvrătit,
Însă nimica cu pădurea nu poate fi asemuit.(...)


Poetul dacă se așază la vreo răspânte cu fântână
Vorbește cu izvoru-albastru de-a codrului frumoasă zână. (...)

Ciobanul dacă se zărește printre desișul tău cel verde,
De rând de-ar fi la-nfățișare, înfățișarea lui și-o pierde. (...)


                             (Alexandru Macedonski - Pădurea)

În versurile lui Macedonski apare descrierea subiectivă. Acest lucru este dovedit de mai multe elemente. În primul rând, scopul textului nu este de a informa (ca în descrierea obiectivă), ci de a impresiona, de a transmite emoţii cititorului.
Al doilea argument că descrierea este subiectivă este conţinutul. Nu ni se prezintă date precise, informaţii de ordin ştiinţific, ci ne sunt transmise gândurile şi sentimentele proprii autorului. Poetul ne vorbeşte în versuri despre pădure, exprimându-şi dragostea şi admiraţia faţă de aceasta.
Al treilea argument că descrierea este subiectivă este limbajul folosit. Nu întâlnim termeni ştiinţifici şi cifre, ca în descrierile obiective, ci nenumărate imagini artistice realizate cu ajutorul figurilor de stil: epitete, repetiţii, personificări, inversiuni. Se remarcă epitetele "dragă", "semeaţă", "liniştită", "răzvrătit", personificarea "muntele (...) nalţă spre ceruri fruntea lui semeaţă" şi comparaţia "câmpul (...) se-ntinde ca şi o mare de verdeaţă."
Aşadar, prin scopul urmărit (impresionarea cititorului), prin conţinut (gânduri şi sentimente proprii) şi prin limbajul artistic (înţesat cu figuri de stil), textul lui Macedonski este o descriere subiectivă.

...............................................................................
Poţi găsi planul compunerii, cu explicaţii, pe blogul meu.

duminică, 14 aprilie 2013

Demonstraţie că un text este basm popular

Basmul popular este o creaţie populară epică,  în care personaje reprezentând binele şi răul se înfruntă pe viaţă şi pe moarte, într-un cadru supranatural,  acţiunea terminându-se cu triumful binelui. Basmul conţine formule specifice (iniţiale, mediane şi finale) şi  transmite un mesaj optimist, cu valenţe educative.
“Prâslea cel voinic şi merele de aur” este un basm popular, pentru că întruneşte toate caracteristicile speciei.
În primul rînd este o creaţie populară, având caracter oral, anonim şi colectiv.
În al doilea rând, aparţine genului epic. Are acţiune, personaje şi narator. Acţiunea se bazează pe conflictul dintre bine şi rău. Un împărat avea un măr care făcea mere de aur, din care însă nu apuca să mănânce, deoarece îi erau furate de zmei. Prâslea reuşeşte să-i învingă pe zmei şi, într-un final, după ce-i învinge şi pe fraţii săi cei pizmaşi, se însoară cu o fată de împărat, salvată de la zmei şi moşteneşte tronul împărăţiei. Prin el, binele învinge răul, acesta fiind a treia dovadă că avem de-a face cu un basm.
Prezenţa supranaturalului este al patrulea argument că “Prâslea cel voinic...” este basm. Acţiunea se petrece pe două tărâmuri: al oamenilor şi “celălalt”, al făpturilor neobişnuite: zmei, balauri, zgripţuroaice. Există obiecte magice, de exemplu biciul,  cu care Prâslea transformă palatele zmeilor în mere. Totul se petrece sub semnul cifrei magice “trei”: trei fii de împărat, trei zmei, trei fete de împărat, trei dorinţe ale fetei celei mici.
Ultimul argument că textul este basm constă în mesajul pe care îl transmite: să fim de partea binelui, pentru că acesta învinge întotdeauna, până la urmă.
În concluzie, textul “Prâslea cel voinic şi merele de aur” este un basm popular, fiind o operă populară epică, în care un erou reprezentând binele îşi învinge adversarii, într-o lume aflată sub semnul supranaturalului.
..........................................................................................
Puteţi găsi planul compunerii pe Blogul profesorului de limba română

joi, 4 aprilie 2013

Semnificaţia unei figuri de stil


În prima strofă a poeziei, Eminescu foloseşte metafora “flori de umbră”.
Poezia vorbeşte despre plăcerea contemplării şi melancolia singurătăţii. Eul liric se proiectează aici în ipostaza îndrăgostitului fascinat, care-şi urmăreşte  iubita pe geam, de afară, din întunericul nopţii. Prima strofă prezintă tocmai cadrul natural.
Este o noapte senină. Bărbatul stă în cerdacul iubitei. Deasupra lui se desfăşoară crengile copacilor, mişcate încet de vânt. Formele lor, interpuse în calea luminii, desenează pe podeaua cerdacului „flori de umbră”. Această metaforă – în conexiune cu restul strofei - sugerează frumuseţea complexă a momentului. Pe de o parte este frumuseţea naturii, cu noaptea senină, cu arborii mişcaţi de vânt. Pe de altă parte este frumuseţea contemplării tainice a iubitei. Îndrăgostitul trăieşte totodată voluptatea   descoperirii comorii ascunse şi melancolia imposibilităţii de a o avea.
În concluzie, prin metafora „flori de umbră”, Eminescu anunţă încă din prima strofă cele două coordonate lirice ale poeziei: frumuseţe şi melancolie. 
........................................................................................................

Poezia, formularea subiectului şi planul compunerii pot fi găsite aici