joi, 25 octombrie 2012

Primăvara

Este adevărat! 
Fiica cea mai tânără şi mai frumoasă a anului a venit. Pătrunde încet, dar sigur în viaţa tuturor. 
A dat putere mingii de aur să îşi trimită razele călduţe pe pământul negru şi rece şi să bată în geamurile caselor. 
Primele frunzuliţe s-au deschis spre lumina cerului ca nişte ochişori verzi. Pomii îşi îmbracă haina cu flori multicolore. Iarba a prins colţ fraged şi nou. Un dulce vânt de primăvară adie împrăştiind mireasma narciselor, zambilelor, viorelelor, mărgăritarelor. 
Noaptea scade, ziua creşte şi copiii ies ca gâzele la soare şi zburdă. 
Păsările călătoare sosesc din depărtări în lumina albă şi fierbinte din această adevărată ţară a lor, veche şi neuitată. Rândunica cea voioasă taie seninul cerului ca o săgeată. Mierla fluieră în zăvoi, turturelele se-ngână. Furnicile harnice lucrează toată ziua, iar albinele şi-au pornit colinda. Zboară gândăcei de tot neamul. Fluturaşii îşi întind aripioarele înspre razele aurii, însetaţi de lumină şi căldură. 
Primăvara încălzeşte inimile copiilor şi îi face să iubească mai mult copilăria. 
Bine-ai venit, frumoasă prinţesă!

............................................................................................................
Compunere trimisă de eleva Ivona-Carmina S.

joi, 18 octombrie 2012

Oximoronul "întuneric - lumină" în "Izvorul nopţii", de Lucian Blaga


Finalul poeziei lui Blaga este, la prima vedere, surprinzător.
Eul liric - în ipostaza îndrăgostitului - pare că se contrazice flagrant. Pe tot parcursul poeziei el a asociat ochii iubitei cu întunericul cel mai deplin. A spus că ochii ei "sunt izvorul din care tainic curge noaptea" şi a descris amănunţit cum aceasta acoperă munţii, văile şi şesurile, "acoperind pământul c-o mare de întuneric". Adică a pus semnul egalităţii între cantitatea de negru din ochii iubitei şi cantitatea de negru care învăluie pământul noaptea.
În final însă el se adresează iubitei cu apelativul "lumina (mea)". Or ştim că lumina şi întunericul sunt total opuse. Întunericul se defineşte ca absenţa luminii.
Ca figură de stil, această asociere neaşteptată dintre doi termeni contradictorii se numeşte oximoron.
Blaga foloseşte oximoronul pentru a ne semnala că mesajul său artistic are o semnificaţie mai înaltă. Nu este vorba doar despre o descriere fizică a ochilor femeii iubite, ci de mai mult decât atât. Este vorba probabil despre faptul că eul liric consideră întunericul nu ca pe o absenţă a luminii, ci ca pe o sursă de lumină spirituală. Întunericul înseamnă mister, iar misterul stimulează gândirea, dorinţa de a cunoaşte, de a descoperi, de a explora adâncurile existenţei şi ale fiinţei. Orice mister cuprinde în el bucuria potenţială a descifrării lui. Misterele îmbogăţesc lumea şi viaţa omului. Iubita cu ochii ei în care se ascund mari mistere este fericirea vieţii îndrăgostitului, lumina vieţii lui. În mod obişnuit asociem fericirea cu lumina. Cum se vede, la Blaga şi întunericul devine echivalent cu fericirea. Astfel întuneric şi lumină sunt amândouă sinonime cu fericirea şi prin urmare sinonime între ele. Oximoronul se dizolvă în fericirea dragostei împlinite.

sâmbătă, 13 octombrie 2012

"Frunză verde magheran..." - demonstraţie că e text liric



PLANUL COMPUNERII

COMPUNEREA

I.INTRODUCERE
- definiţia textului liric
Textul liric  este un text literar în care autorul exprimă gânduri, idei, sentimente în mod direct, prin intermediul unei voci numite eu liric, folosind un limbaj artistic, încărcat de subiectivitate.
II. CUPRINS
 1. Afirmaţia care trebuie demonstrată
 2. Argumentarea apartenenţei textului " Frunză verde magheran...", la categoria textelor lirice
a)      exprimă gânduri, idei, sentimente ale autorului  în MOD DIRECT (iei poezia strofă cu strofă şi arăţi ce spune autorul, ce gânduri, idei şi sentimente comunică)



b)      există eu liric ( cauţi mărcile prezenţei eului liric în text )





c)      limbajul este artistic, încărcat de subiectivitate:
·      procedee de expresivitate artistică    (prezentarea celor mai importante procedee artistice şi  figuri de stil, cu semnificaţia lor)








·        muzicalitate 
(ritm, rimă, măsură)

„Frunză verde magheran” este un text liric pentru că are toate caracteristicile acestui tip de text.
În primul rând, este un text liric, pentru că exprimă trăirile proprii ale autorului într-un mod direct. Adoptând ipostaza unui tânăr, acesta îşi face cunoscută, în prima strofă, mândria de a fi un voinic mehedinţean, iubit de toată lumea, viteaz şi cu noroc în viaţă. Aceste prime versuri debordează de optimism şi încredere în sine. Din strofa a doua aflăm că, atunci când a „mai crescut”,  voinicul nostru a fugit în munţi şi s-a făcut haiduc. Strofa  a treia exprimă convingerea arzătoare a haiducului că „ badea Tudor” va ridica ţara la luptă. Ni se comunică apoi, în strofa următoare, care ar trebui să fie calităţile celui pe care Tudor l-ar lua alături de el ca tovarăş: un voinic mehedinţean, capabil să doboare rândunica din zbor, bun călăreţ şi bun înotător. Evident, bănuim, acestea sunt tocmai însuşirile personajului liric. Aşa şi este, textul încheindu-se cu dorinţa arzătoare a  voinicului din poezie de a pleca la luptă alături de Tudor.
            În al doilea rând, textul este liric, deoarece există un eu liric. Acesta îşi face simţită  prezenţa peste tot în poezie prin pronume personale de persoana I („mă”, „m-„ , "eu", „mine”) şi, mai ales, prin verbe la persoana I: „sunt născut”, „să fiu”, „-s scăldat”, „să mă fac”, „-s frecat”, „am crescut”, „am fugit”, „m-am lăsat”, „am ajuns”, „să cerc”. Interjecţia „aoleu”, prezentă de 3 ori, şi exclamaţiile („…ce foc de dor!” şi „Ţipă sufletul în mine!”) sunt şi ele indicii ale prezenţei foarte vizibile a eului liric.
            În al treilea rând, caracterul liric al textului este dat de limbajul folosit. Este un limbaj artistic, puternic încărcat de afectivitate. Autorul îşi începe poezia cu  formula specifică doinei populare „frunză verde”, pe care  o foloseşte apoi şi în strofa a IV-a:
            „Frunză verde magheran…”
            „Frunză verde păducel…”
            Ies apoi în evidenţă în această poezie exclamaţiile retorice, prin care autorul exprimă sentimente intense de bucurie  şi nerăbdare de a pleca la luptă:
            „Aoleo! Ce foc de dor!
            „Aoleo! Mă arde focul
            Ca să-mi cerc şi eu norocul.
            „Aoleo! de rău, de bine,
            Ţipă sufletul în mine!”
            Există şi câteva figuri de stil foarte sugestive. Metafora „un şoiman mehedinţel” scoate în evidenţă agilitatea şi curajul voinicului. Tăria de caracter a acestuia este sugerată de epitetul metaforic „de oţel” (pentru substantivul „inima”).
            Specifice literaturii populare sunt şi diminutivele „voinicel” şi „mehedinţel”, care exprimă ataşamentul afectiv al autorului faţă de haiduc, identificarea sa cu acesta.
            Caracterul artistic al limbajului este dat şi de muzicalitatea acestuia, produsă de elementele de versificaţie: rima, ritmul şi măsura versului. Astfel, versul are o măsură regulată, de 7 silabe, rima este împerecheată iar ritmul, trohaic.
III. ÎNCHEIERE
 Concluzii - rezumatul cuprinsului

În concluzie, textul „Frunză verde magheran…” este liric, deoarece, prin vocea  unui eu liric, autorul comunică în mod direct emoţii şi gânduri legate de viaţa de haiduc, folosind un limbaj expresiv prin care reuşeşte să ne impresioneze puternic.