"Frunză verde magheran..." - demonstraţie că e text liric

PLANUL COMPUNERII	COMPUNEREA
I.INTRODUCERE - definiţia textului liric	Textul liric  este un text literar în care autorul exprimă gânduri, idei, sentimente în mod direct, prin intermediul unei voci numite eu liric, folosind un limbaj artistic, încărcat de subiectivitate.
II. CUPRINS  1. Afirmaţia care trebuie demonstrată  2. Argumentarea apartenenţei textului " Frunză verde magheran...", la categoria textelor lirice a)      exprimă gânduri, idei, sentimente ale autorului  în MOD DIRECT (iei poezia strofă cu strofă şi arăţi ce spune autorul, ce gânduri, idei şi sentimente comunică) b)      există eu liric ( cauţi mărcile prezenţei eului liric în text ) c)      limbajul este artistic, încărcat de subiectivitate: ·      procedee de expresivitate artistică    (prezentarea celor mai importante procedee artistice şi  figuri de stil, cu semnificaţia lor) ·        muzicalitate  (ritm, rimă, măsură)	„Frunză verde magheran” este un text liric pentru că are toate caracteristicile acestui tip de text. În primul rând, este un text liric, pentru că exprimă trăirile proprii ale autorului într-un mod direct. Adoptând ipostaza unui tânăr, acesta îşi face cunoscută, în prima strofă, mândria de a fi un voinic mehedinţean, iubit de toată lumea, viteaz şi cu noroc în viaţă. Aceste prime versuri debordează de optimism şi încredere în sine. Din strofa a doua aflăm că, atunci când a „mai crescut”,  voinicul nostru a fugit în munţi şi s-a făcut haiduc. Strofa  a treia exprimă convingerea arzătoare a haiducului că „ badea Tudor” va ridica ţara la luptă. Ni se comunică apoi, în strofa următoare, care ar trebui să fie calităţile celui pe care Tudor l-ar lua alături de el ca tovarăş: un voinic mehedinţean, capabil să doboare rândunica din zbor, bun călăreţ şi bun înotător. Evident, bănuim, acestea sunt tocmai însuşirile personajului liric. Aşa şi este, textul încheindu-se cu dorinţa arzătoare a  voinicului din poezie de a pleca la luptă alături de Tudor.             În al doilea rând, textul este liric, deoarece există un eu liric. Acesta îşi face simţită  prezenţa peste tot în poezie prin pronume personale de persoana I („mă”, „m-„ , "eu", „mine”) şi, mai ales, prin verbe la persoana I: „sunt născut”, „să fiu”, „-s scăldat”, „să mă fac”, „-s frecat”, „am crescut”, „am fugit”, „m-am lăsat”, „am ajuns”, „să cerc”. Interjecţia „aoleu”, prezentă de 3 ori, şi exclamaţiile („…ce foc de dor!” şi „Ţipă sufletul în mine!”) sunt şi ele indicii ale prezenţei foarte vizibile a eului liric.             În al treilea rând, caracterul liric al textului este dat de limbajul folosit. Este un limbaj artistic, puternic încărcat de afectivitate. Autorul îşi începe poezia cu  formula specifică doinei populare „frunză verde”, pe care  o foloseşte apoi şi în strofa a IV-a:             „Frunză verde magheran…”             „Frunză verde păducel…”             Ies apoi în evidenţă în această poezie exclamaţiile retorice, prin care autorul exprimă sentimente intense de bucurie  şi nerăbdare de a pleca la luptă:             „Aoleo! Ce foc de dor!             „Aoleo! Mă arde focul             Ca să-mi cerc şi eu norocul.             „Aoleo! de rău, de bine,             Ţipă sufletul în mine!”             Există şi câteva figuri de stil foarte sugestive. Metafora „un şoiman mehedinţel” scoate în evidenţă agilitatea şi curajul voinicului. Tăria de caracter a acestuia este sugerată de epitetul metaforic „de oţel” (pentru substantivul „inima”).             Specifice literaturii populare sunt şi diminutivele „voinicel” şi „mehedinţel”, care exprimă ataşamentul afectiv al autorului faţă de haiduc, identificarea sa cu acesta.             Caracterul artistic al limbajului este dat şi de muzicalitatea acestuia, produsă de elementele de versificaţie: rima, ritmul şi măsura versului. Astfel, versul are o măsură regulată, de 7 silabe, rima este împerecheată iar ritmul, trohaic.
III. ÎNCHEIERE  Concluzii - rezumatul cuprinsului	În concluzie, textul „Frunză verde magheran…” este liric, deoarece, prin vocea  unui eu liric, autorul comunică în mod direct emoţii şi gânduri legate de viaţa de haiduc, folosind un limbaj expresiv prin care reuşeşte să ne impresioneze puternic.