miercuri, 19 septembrie 2012

"Metamorfoză", de Vasile Voiculescu - timpurile verbale

În poezia Metamorfoză, autorul descrie momentul înserării şi îşi exprimă gândurile şi sentimentele legate de acesta. 
Sunt două strofe. În prima este înfăţişată dispariţia treptată a luminii, înghiţită încet-încet de noapte, ca o omidă de gogoaşa ei. Autorul foloseşte aici două verbe ("se târăşte", "se strânge"), ambele la timpul prezent, pentru a da impresia de autenticitate, de participare la un moment real. 
Strofa a doua dă ocazia eului poetic să-şi exprime gândurile şi sentimentele legate de momentul la care a asistat. Dispariţia luminii nu-l întristează, nu-i provoacă melancolie, ci, dimpotrivă, frumuseţea amurgului şi a nopţii îl duce cu gândul, la eternitatea universului, care nu piere niciodată. Lumina, ştie eul poetic, n-a dispărut definitiv, ea va reapărea triumfătoare, a doua zi de dimineaţă, asemenea unui fluture alb din gogoaşa lui. În această strofă este un verb la trecut ("s-a-nchis"), care vorbeşte despre momentul anterior al dispariţiei luminii şi două verbe la viitor ("răsări-va" şi "va umple") care exprimă încrederea în reapariţia luminii.peste câteva ore. 
Prin urmare, în această poezie, Vasile Voiculescu foloseşte verbele la toate cele trei timpuri (prezent, trecut şi viitor) pentru a sugera ciclul neîntrerupt al existenţei, privit, cu optimism, din perspectiva fiinţei trecătoare, care este omul.

11 comentarii:

  1. este o publicatie foarte buna care m-a ajutat mult putand sa desprind idei si o alt fel de exprimare

    RăspundețiȘtergere
  2. aceasta exprimare a opiniei mi-a fost foarte utila deoarece n-am mai gasit alta pe alte site-uri
    Ii multumesc publicatorului

    RăspundețiȘtergere
  3. Nota 10 .Este foarte buna pentru elevi !★☆★★

    RăspundețiȘtergere
  4. Sec . Autorul nu se refera la inserare , ci la schimbarile , "metamorfozele" , ce au loc in natura . Era destul de evident , privind contrastul cromatic sau cel al timpurilor verbale , iar eul liric subliniaza destul de bine sentimentele de melancolie .

    RăspundețiȘtergere
  5. Este o compunere foarte buna, dar are mici greseli de organizare in pagina.
    Continutul e de nota 10!!

    RăspundețiȘtergere
  6. Ii multumesc foarte mult autorului acestui articol pentu ca m-a ajutat sa imi dezvoltez si eu singur parti din compunere! :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Foarte buna. Nota 10, m-a ajutat foarte mult multumesc

    RăspundețiȘtergere
  8. Nota 10. Singurul pe care l-am gasit.

    RăspundețiȘtergere