Share

miercuri, 9 iulie 2014

Etimologie... pentru toţi: Paradis

Etimologie... pentru toţi: Paradis: Drumul cuvântului paradis până în limba română este lung şi vechi. El provine din limba avestică, o limbă iraniană (azi, moartă) cunoscut...

Meditaţii online la limba română # Analize gramaticale online # Teste pentru admitere # Forumul orei de limba română # Integrame online # Jocuri lingvistice şi literare#Spânzurătoarea


duminică, 29 iunie 2014

Tipuri de comic - pregătire pentru bacalaureat

Analize gramaticale online # Teste pentru admitere # Forumul orei de limba română

Ilustrează, în 60-100 de cuvinte  două categorii de comic, prin referire la textul dat.


Comicul este o categorie estetică în care sunt incluse toate elementele unui text care stârnesc râsul: situaţii, caractere, moravuri, limbaj. Prin urmare, comicul poate fi de mai multe feluri: de situaţie, de caracter, de moravuri, de limbaj.
Fragmentul dat, din "Titanic vals", de Tudor Muşatescu,  ilustrează două tipuri de comic: comicul de situaţie şi cel de caracter.
Primul tip de comic ce apare în text este comicul de situaţie. Chiriachiţa ascultă slujba de duminică dimineaţa la radio, în timp ce dă pasienţe. Are cărţile înşirate pe masă. Intră fiica ei, Dacia, văitându-se nemulţumită că e târziu şi  nu a făcut nimic până la ora aceasta. Chiriachiţa îi atrage atenţia să facă linişte în timpul slujbei, dar Dacia se supără, spunându-i că nu-i arde de "popii" ei. Acum are loc confuzia care provoacă râsul. Chiriachiţa crede că Dacia se referă la "popii" de pe masă - la cărţile de joc - şi îi spune că ea se referea la "popii" adevăraţi, de la biserica Domniţa Bălaşa. Este o situaţie amuzantă, bazată pe polisemantismul cuvântului "popi".
Al doilea tip de comic este comicul de caracter. Ne provoacă râsul contrastul dintre aparenţă şi esenţă, în cazul caracterului Chiriachiţei. Ea pare mare credincioasă. Este indignată când fiica sa, Dacia, o deranjează din timpul slujbei. Dar în realitate, credinţa ei în Dumnezeu este falsă. În primul rând, un credincios adevărat nu crede în superstiţii, în vrăji şi descântece. Or, Chiriachiţa, chiar în timpul slujbei, dă pasienţe să vadă dacă iese Spirache deputat. În al doilea rând, Chiriachiţa ascultă slujba la radio, pentru că nu-i place în biserică: este fum de lumânări, miros de tămâie şi lume de condiţie joasă. Manifestările ei exterioare nu sunt în niciun caz cele ale unui bun creştin. Ultima replică a Chiriachiţei este de un comic total, dezvăluind adevăratul caracter al personajului:
"- Opreşte slujba, dragă, că e păcat să stăm de vorbă în biserică."
În concluzie, folosind comicul de situaţie şi de caracter, Tudor Muşatescu reuşeşte să stârnească râsul, satirizând în acelaşi timp ipocrizia şi falsa credinţă în Dumnezeu.

Planul compunerii poate fi găsit aici.

miercuri, 7 mai 2014

Argumentare că un text este descriere literară

Analize gramaticale online # Forumul orei de limba română # Spânzurătoarea

Formularea cerinţei, textul suport şi planul compunerii pot fi găsite pe Blogul profesorului de limba română.

Descrierea literară este un text literar în care sunt prezentate obiecte, peisaje, chipuri umane etc. cu trăsăturile lor, într-un mod care impresionează şi trezeşte sentimente. Se creează imagini artistice (vizuale, auditive etc.), prin folosirea unor procedee de expresivitate artistică. Din punct de vedere morfologic, predomină construcţiile substantiv-adjectiv.
Fragmentul citat constituie începutul părţii a opta a poemului "Călin (file din poveste) şi este o descriere literară pentru că întruneşte toate caracteristicile unui astfel de text. 
În primul rând, sunt înfăţişate obiecte şi trăsăturile lor. Suntem introduşi în mijlocul unei păduri fabuloase, unde iarba străluceşte sub razele argintii ale lunii, în timp ce florile albastre se mişcă imperceptibil sub atingerea picăturilor de apă aruncate de izvoare jucăuşe. Vântul adie uşor printre crengile copacilor bătrâni. Prin întuneric, sclipesc ici-colo undele zglobii ale izvoarelor, care curg printre flori, coboară pante repezi şi se prăvălesc în mici bulboane, în care se oglindeşte luna. Mii de gâze zboară prin aerul de vară, înmiresmat de parfumul florilor. Toate aceste detalii ale naturii conturează un cadru feeric, în care urmează să aibă loc nunta lui Călin şi a fetei de împărat. 
În al doilea rând, ne dăm seama că textul este o descriere după predominanţa construcţiilor substantiv-adjectiv, în această ordine sau în inversiune: "flori albastre", "văzduhul tămâiet", "trunchii vecinici", "mândrul întuneric", "izvoare zdrumicate", "harnici unde", "ropot dulce", "tăpşanul prăvălatic", "bulgări fluizi", "fluturi mici, albaştri", "râuri sclipitoare", "aerul văratic", "sărbători murmuitoare". 
În al treilea rând, textul este o descriere literară, pentru că limbajul folosit este încărcat de expresivitate, creând imagini vizuale, auditive, olfactive. De exemplu, o imagine vizuală de o mare frumuseţe şi gingăşie este cea din versurile 3 şi 4. Pentru a sugera strălucirea ierbii ude în care se reflectă razele arginii ale lunii, Eminescu foloseşte comparaţia "iarba pare de omăt". Prospeţimea şi gingăşia florilor este sugerată prin epitetul "albastre", apoi prin personificarea urmată de epitet "tremur ude". Peste imaginea vizuală se suprapune în finalul versului 4 o imagine olfactivă, realizată cu ajutorul epitetul "tămâiet" atribuit substantivului "văzduh". Versurile 5 şi 6 asociază o imagine vizuală şi una auditivă. Vedem copacii bătrâni şi auzim totodată foşnetul lin şi armonios al vântului prin ramuri. Figurile de stil care reuşesc să evoce magia acestui cadru sunt epitetul "vecinici" asociat substantivului "trunchi", personificările "poartă suflete sub coajă" şi "suspină printre ramuri cu a glasului lor vrajă". Mai putem remarca, printre altele, şi metaforele "bulgări fluizi" şi "cuibar rotind de ape", prin care poetul reuşeşte să obţină imaginile vii ale picăturilor de apă şi ale vârtejului în care se prăvălesc izvoarele. 
În al patrulea rând, textul este o descriere literară prin scopul propus. Toată desfăşurarea de forţe artistice (imagini, figuri de stil etc.) urmăreşte desfătarea cititorului, impresionarea lui prin crearea unui cadru natural dominat de frumuseţe, strălucire, miresme şi armonie sonoră. Întreg fragmentul emană un sentiment de bucurie a vieţii în mijlocul naturii. 
În concluzie, acest fragment este o descriere literară -un tablou literar- pentru că sunt prezentate elementele naturii şi trăsăturile lor caracteristice, folosindu-se un limbaj expresiv, capabil de a crea imagini (vizuale, auditive etc.) care să trezească emoţii.